”Cardinalul”, primul film care va rula în Cinematograful Mara, conține secvențe filmate la fostul penitenciar din Sighet

Filmul „Cardinalul”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, producţie cinematografică care prezintă o parte din viaţa Cardinalului Iuliu Hossu, a fost prezentat în avanpremieră, la mijlocul săptămânii la un cinematograf din capitală. Filmul, realizat alb-negru şi color, conține secvențe filmate și la Memorialul Sighet, fostul Penitenciar.Sighetenii vor putea viziona pelicula pe 29 noiembrie, la inaugurarea Cinematografului Mara.

Filmul ”Cardinalul”, realizat alb-negru şi color, pune accent pe momentul în care episcopul român unit a vestit Marea Unire pe platoul de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, urmat de aspecte din perioada detenţiei de la Penitenciarul Sighet.

Nicolae Mărgineanu a mărturisit pentru Agerpres că ideea realizării acestui film i-a venit după ce a citit o relatare despre întâlnirea pe care Iuliu Hossu a avut-o cu trimisul Papei şi în care i s-a adus la cunoştinţă că a fost numit cardinal şi era invitat să meargă definitiv la Vatican.
El a afirmat că pelicula a ieşit „mult mai bine” faţă de cum se aştepta, având în vedere posibilităţile pe care le-a avut.

„În anii ’50, conducătorii Bisericii Greco-Catolice sunt arestaţi şi închişi în Penitenciarul de la Sighet. Regimul sovietic interzice existenţa altei biserici în afara celei ortodoxe. În faţa chinurilor şi unora dintre cele mai perfide mijloace de dezumanizare, alternativele sunt convertirea sau moartea. În faţa torţionarilor se ridică Episcopul Iuliu Hossu care prin curaj şi verticalitate devine o călăuză pentru ceilalţi preoţi”, se arată în prezentarea peliculei.

Rolul lui Iuliu Hossu este jucat de Radu Botar. Din distribuţie mai fac parte Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crişan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.