BUDEŞTI: Atelier de confecţionare a mărţişoarelor tradiţionale din materiale naturale

BUDEŞTI: Atelier de confecţionare a mărţişoarelor tradiţionale din materiale naturale

În data de 28 februarie 2014, la ora 13:00, Şcoala Gimnazială Budeşti, în colaborare cu Căminul Cultural din localitate, organizează un atelier de confecţionare a mărţişoarelor tradiţionale din materiale naturale.
Acest eveniment are loc conform programului cultural-artistic din comuna Budeşti, pe anul 2014, manifestări care au fost dezbătute şi aprobate în şedinţa Consiliului Local din luna ianuarie. De asemenea, acest program a fost făcut public şi la unele instituţii publice judeţene cum ar fi Consiliul Judeţean Maramureş, Direcţia pentru Cultură şi Culte Maramureş, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.
"În timpul desfăşurării acţiunilor va avea loc punerea în practică a realizării de mărţişoare tradiţionale, aşa cum se făceau odinioară, de către înaintaşii noştri, prin învăţarea celor dornici, copii şi cei mai înaintaţi în vârstă, de a duce mai departe tradiţiile culturale şi obiceiurile populare din zona noastră, zonă care este bogată în acestea. Prin această manifestare culturală, care este totodată şi o sărbătoare de primăvară, se pune în valoare patrimoniul material şi cel spiritual al celor ce contribuie la el, prin vizualizarea exponatelor de artizanat popular şi perpetuarea lor de-a lungul vremurilor, lăsând în urmă lor comori naţionale.
În speranţa că acţiunile desfăşurate de către noi pot face obiectul uniui material de presă sau televiziune, va invităm cu drag" arată un comunicat al administraţiei locale Budeşti.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.