Doi dintre boxerii de la CSS Sighet care au participat săptămâna trecută la Cupa României la cadeţis-au întors cu medalii de la Brăila, unde s-a desfășurat competiția. Este vorba de Bogdan Pop, care a luat medalia de aur, şi Denis Gaboran, care a câştigat medalia de bronz.
În perioada 24-30 mai la Brăila a avut loc Cupa României la cadeţi acolo unde au participat şi doi boxeri din Sighet, conduşi de către antrenorul Adrian Şteţca, care s-au întors cu medalii. Una de aur obţinută de Bogdan Pop la 50 kg şi una de bronz câștigată de către Denis Gaboran la 68 kg.
„A fost greu, am boxat trei meciuri, însă le-am dominat pe toate”, a spus Bogdan Pop, medaliatul cu aur la Cupa României.
„Am mai participat la competiţii neoficiale, dar aceasta a fost prima mea competiţie oficială”,a precizat Denis Gaboran.
„Să nu uităm că aceşti copii au examene, au capacitatea pentru clasa a IX-a şi este greu să împarţi şi cartea şi sportul în acelaşi mod”, a declarat Adrian Şteţca, antrenorul secţiei de box de la CSS SIghet.
Pentru secţia de box urmează o perioadă de antrenamente în vederea participării la Campionatul naţional de cadeţi ce va avea loc în toamnă, în timp ce în luna iulie Adrian Bohotici, vicecampion naţional, va participa la selecţia pentru lotul naţional. Acolo sigheteanul va avea ocazia să îşi ia revanşa în faţa campionului naţional de la categoria lui pentru a îşi asigura locul la lot.

Lasa un raspuns