Stivuite în fața blocului sau în scara imobilului, lemnele locatarilor din unele cartiere sighetene sunt o pradă sigură pentru hoți. Nu puține sunt cazurile când peste noapte hoții au acționat și au păgubit locatarii de cantități însemnate de lemne, gata tăiate, numai bune de băgat pe foc. Paradoxal, puține sunt și cazurile reclamate la poliție, iar autorii rămân de la an la an neidentificați.
”Mi s-a întâmpalat și mie o dată în această iarnă. Mi-au furat destul de multe, dar nu știu cine. N-am reclamat. A fost o singură dată, a luat lemne din stivă, destul de multe”, spune o locatară din cartierul Independenței.
”Mai fură lumea, am auzit și eu, dar nu am aflat cine. Fură și-și duc acasă, așa se întâmplă mereu când e frig”, spune o altă sigheteancă.
”Au fost cazuri și mie mi-au furat, dar de anul acesta am închiriat un garaj, și acum nu au mai furat, sunt din cei care nu au lemne și poate nu au nici bani să cumpere. N-am găsit niciodată autorii”, spune o bătrână ce-și cară cu greu plasa cu lemne la etaj.
”Se mai fură lemne la noi, au furat și de la o vecină din bloc”, spune un alt locatar.
Adunate în stivă și protejate de folii, lemnele sunt o povară pentru mulți locatari. Căratul la etaj nu e tocmai ușor. Unii, mai puternici, le cară cu sacul, dar cei mai în vârstă le duc cu plasa, făcând mai multe drumuri pe zi.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
BIZARERIE: Unii își depozitează lemnele pe unde apucă, iar alții le fură de unde pot

Lasa un raspuns