Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Costeni – reabilitată cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș și al Institutului Național al Patrimoniului

Devastată de furtunile din 17 septembrie 2017, Biserica de lemn ”Sfântul Nicolae” din Costeni a intrat într-un amplu proces de reabilitare, în cursul anului 2020. Astfel, au fost executate lucrări de desfacere a zidăriei și săpătură, armare, cofrare si turnare beton, zidărie de epoca, desfacere pardoseli, umplutură, desfacere tălpi din lemn de stejar, eșafodaj, montare tălpi de stejar, liftare, hidroizolație.

În baza acordului de parteneriat încheiat cu Parohia Ortodoxă Română Costeni, Consiliul Județean Maramureș a oferit sprijin de specialitate și consultanță, alocând suma de 20.000 lei în cadrul programului județean de acordare a sprijinului financiar pentru unitățile de cult pe anul 2021.
Lucrările au putut fi continuate și datorită sprijinului substanțial acordat de Institutul Național al Patrimoniului care a alocat 200.000 lei prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, Subprogramul Intervenții de Urgență.

Anul acesta, au continuat lucrările de restaurare și consolidare ale bisericii de lemn, lucrări ce au constat în principal în consolidarea suprastructurii bisericii și schimbarea învelitorii de draniță de pe nava bisericii și parțial de pe turn, urmând ca în anul următor, în funcție de fondurile disponibile, să se finalizeze lucrările de restaurare, respectiv consolidarea turnului și amplasarea turlei ce a fost smulsă în anul 2017.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.