Data scadentă pentru plata impozitului aferent primului semestru din acest an este 31 martie. Până la sfârșitul acestei luni Direcția de Venituri din cadrul Primăriei Sighet va avea un program special pentru a permite contribuabililor să efectueze aceste plăți.
Cetățenii care vor plăti până la această dată impozitul integralvor beneficia și de bonificația de 10%.
„Data până la care se poate plăti impozitul este 31 martie, dată până la care atât persoanele fizice, cât și juridice pot să își plătească jumătate din anul curent sau să își achite integral impozitele pentru anul 2017 beneficiind de o bonificație de 10% pentru mijloace de transport, terenuri și clădiri”, a explicat Tamara Vasiliu Calogherato, directorul Direcției de Venituri din cadrul Primăriei Sighet.
Plata impozitelor se poate face la caseria Direcției de Venituri numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată de către societăți sau online, pe pagina de internet a Primăriei Sighet. În această perioadă programul Direcției de Venituri a suferit modificări.
„Pentru că mai avem doar o săptămână până la expirarea termenului de plată, am gândit un program special în sensul că de luni vom avea programul cu publicul de la ora 08:00 la 17:00, luni, marți, miercuri și joi de la ora 08:00 la 17:00 iar vineri fiind ultima zi de plată, adică 31 martie, programul va fi de la ora 08:00 la ora 16:00. Este un program cu publicul în integralitate, inclusiv certificate fiscale, sau impuneri vor putea să fie aduse”, a adăugat directorul Direcției de Venituri.
Plata cu ordin de plată și cea online se pot face până în data de 31 martie, ora 23:59. Tot până la 31 martie atât persoanele fizice cât și juridice trebuie să ducă la Direcția de Venituri reevaluările.

Lasa un raspuns