Două tinere băimărence s-au luat la bătaie în incinta firmei unde lucrează.În urma unei sesizări primite la dispeceratul Jandarmeriei Maramureş, în data de 16 iulie a.c., în jurul orei 15:00, referitoare la faptul că în incinta unei firme situate pe strada Speranţei, are loc un scandal între două persoane, grupa operativă de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului, unde au fost identificate Eniko L. de 22 ani, din Baia Mare şi Margareta D. de 25 ani, din Cavnic, care sunt susceptibile de săvârşirea infracţiunii de lovire(una împotriva celeilalte).
Margareta D. care se afla la serviciu, în secţia canapele, unde a observat-o pe colega ei Eniko L. care aplica cu ajutorul unui aparat, capse într-o masă. Când i-a atras atenţia că v-a fi certată de către şeful de schimb, aceasta a sărit şi a lovit-o cu piciorul în zona abdomenului, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu palma şi zgârieturi în zona feţei. În momentul în care Eniko L. a redus intensitatea agresiunii, Margareta D. i-a aplicat la rândul ei mai multe lovituri cu palma şi zgârieturi în zona feţei.
În data de 19.07.2011 Margareta D. a prezentat certificatul medico-legal în care se specifică faptul că necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Dosarul cu actele premergătoare întocmite a fost predat Parchetului Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.
Stiri de actualitate:
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
Bătaie între două tinere angajate ale unei firme din Baia Mare: lovituri cu piciorul, cu palma şi zgârieturi în zona feţei

Lasa un raspuns