Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul pentru promulgarea legii privind modificarea şi completarea legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie."Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 8 martie, Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale Proiectul de lege, iniţiat de parlamentari PDL, deputaţi ai minorităţilor naţionale, deputaţi UNPR şi un deputat PNL, a fost declarat adoptat tacit de Senat în 9 noiembrie 2010 şi înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei abia în 5 decembrie 2011.

Lasa un raspuns