Baia Mare: VW 82 din 1940, cea mai veche maşină din cadrul întâlnirii internaţionale a vehiculelor istorice

Baia Mare: VW 82 din 1940, cea mai veche maşină din cadrul întâlnirii internaţionale a vehiculelor istorice

Zeci de vehicule istorice au animat, la sfârşitul săptămânii trecute, Centrul Vechi al municipiului Baia Mare. În acest an, atracţia expoziţiei a fost o maşină VW, tipul 82, din anul 1940, proprietarul acesteia fiind un constănţean. O astfel de bijuterie a mai avut doar Regele Mihai.

La sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul Baia Mare a avut loc întâlnirea internaţională a vehiculelor istorice. Cea mai veche maşină a fost adusă tocmai de la Constanţa. Este vorba de un VW, tipul 82, anul de fabricaţie fiind 1940. "Mi-a plăcut să am în colecţia mea o maşină care a deţinut-o armata română în al doilea război şi asta era cea mai bună variantă, VW, tipul 82, pe care o vedeţi aici. Regele Mihai a avut şi el una. Se plimba cu ea la Castelul Peleş, există fotografii de atunci", a spus proprietarul maşinii, Ovidiu Ciobanu.

Hobby-ul constănţeanului este unul extrem de costisitor dar asta nu mai contează când ai satisfacţia că deţii maşina dorită, pe care numai Regele Mihai a mai avut-o. "Destul de costisitor e acest hobby. E o gaură neagră, ca să spun aşa. Profitul e relativ. Doar la o filmare iese ceva, în rest e o gaură neagră. Participările la concursuri, la parade, se plătesc. Şi banii nu se prea întorc înapoi. E satisfacţia de a avea maşina dorită, de a te întâlni cu prieteni, de a sta de vorbă, fiecare îşi spune păsul, îţi dă o soluţie, ceri o soluţie", a mai spus Ovidiu Ciobanu.

Maşina istorică a adunat în jurul ei numeroşi curioşi. "Arată foarte bine încă la anii ăştia. Noi suntem mai tineri şi arătăm mai rău ca ea. Sunt multe maşini de apocă şi arată foarte bine, sunt bine întreţinute, e un hobby pentru fiecare", a precizat unul dintre vizitatorii expoziţiei.

În acest an, întâlnirea internaţională a vehiculelor istorice a ajuns la ediţia a 8-a. Evenimentul a adunat peste 20 de broscuţe din ţară dar şi din Ungaria. "Gândiţi-vă că e un cerc de prieteni care se întâlneşte într-un oraş frumos, vremea a ţinut cu noi deşi ne-am fi dorit să fie mai puţin cald, dar mai bine cald decât foarte frig pe perioada asta a anului, şi discuţiile variază de la maşini şi trec prin subiectele clasice, puţină politică, fotbal, gagici şi maşini", a declarat Dan Carpov, organizator.

Vehiculele istorice au putut fi admirate de băimăreni pe tot parcursul week-endului, în mai multe locaţii din oraş.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.