Baia Mare: Secţii moderne la Spitalul Judeţean. Primele cinci etaje renovate au fost predate astăzi beneficiarului

Baia Mare: Secţii moderne la Spitalul Judeţean. Primele cinci etaje renovate au fost predate astăzi beneficiarului

Un serviciu de explorări paraclinice, o maternitate modernă, o secţie de chirurgie plastică cu un compartiment special pentru persoanele care suferă arsuri dar şi un bloc operator pentru chirurgie oncologică. Toate acestea vor funcţiona în curând în corpul G al clădirii spitalului judeţean de urgenţă din Baia Mare, unde astăzi a avut loc inaugurarea primelor cinci etaje complet renovate în cadrul proiectului „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare”.  

Primele lucrări în cadrul acestui proiect au demarat în luna octombrie 2010. După aproximativ un an, constructorul a reuşit să predea astăzi beneficiarului primele cinci etaje din corpul G al clădirii. Reprezentantul firmei de construcţii susţine că aripa de est va fi finalizată până la sfârşitul lunii octombrie. Pe lângă lucrările de reabilitare ale structurii de rezistenţă, conducerea instituţiei sanitare vine cu o serie de noutăţi, toate în favoarea pacienţilor săi.

Pe parcursul reabilitărilor, conducerea spitalului doreşte să mai dezvolte secţia de chirurgie toracică şi vasculară.

Nu în ultimul rând, pentru secţia de Terapie Intensivă, managerul Călin Pop şi-a propus să implementeze aici un sistem absolut necesar pentru climatizare şi sterilizarea spaţiilor în care se află pacienţii cu stări grave.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.