Baia Mare: Record la Prefectura Maramureş. Instituţia se mândreşte în acest an cu cel mai înalt brad

Baia Mare: Record la Prefectura Maramureş. Instituţia se mândreşte în acest an cu cel mai înalt brad

Record la Prefectura Maramureş, unde astăzi a fost adus cel mai mare brad pe care instituţia l-a avut vreodată. Pomul de Crăciun măsoară zece metri iar împodobirea lui a fost posibilă cu ajutorul echipajelor de intervenţie din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Agitaţie mare astăzi, în holul Palatului Administrativ. Moş Crăciun din Strâmbu Băiuţ a trimis Instituţiei Prefectului un cadou imens, de nici mai mult, nici mai puţin de zece metri. Este vorba de un pom de Crăciun cum nu s-a mai văzut până acum în Palatul Administrativ. "Avem deja o tradiţie în Palatul Administrativ de a avea un brad împodobit pentru sărbătorile de iarnă. Anul acesta bradul a venit un pic mai târziu dar ne bucurăm pentru că este cel mai înalt brad din istorie pe care l-am avut aici. Are peste zece metri. A fost adus aseară. L-am împodobit cu ajutorul pompierilor militari. Ei sunt utili şi în situaţii de criză dar ne ajută şi în situaţii plăcute pentru noi", a declarat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Dan Bucă. Începând de mâine, autorităţile judeţene îi vor primi pe colindători în jurul bradului. "Credem că toţi cei care vor păşi în Palatul Administrativ se vor bucura de acest brad care este deosebit de frumos iar Moşul îi va primi pe colindători şi le va oferi cadouri sub brad înainte de Crăciun", a mai susinut Dan Bucă. Cântecele tradiţionale sărbătorilor de iarnă vor răsuna în Palatul Administrativ de mâine, când un grup de colindători din Vişeu de Sus vor trece pragul Prefecturii şi vor da startul maratonului de colinde.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.