Cu amenzi şi o vizită la sediul Poliţiei s-au ales ieri mai mulţi cerşetori dar şi prostituatele din municipiul Baia Mare. Oamenii legii i-au luat pe toţi la control, în cadrul unei acţiuni speciale pentru prevenirea şi combaterea cerşetoriei şi a prostituţiei. În ultima perioadă, tot mai mulţi conducători auto sunt deranjaţi de persoanele care cerşesc mila în intersecţiile din municipiu. Cel mai grav este că majoritatea cerşetorilor sunt copii obligaţi chiar de către părinţii lor să cerşească.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea cerşetoriei şi prostituţiei în municipiul Baia Mare.
Oamenii legii au identificat nouă persoane care au fost conduse la sediul poliţiei. Şase dintre acestea au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1200 de lei. Patru dintre sancţiuni au fost aplicate pentru apelarea la mila publicului iar două pentru atragerea de persoane, în loc public, în scopul întreţinerii de raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani. E greu de crezut însă că amenzile vor fi plătite de către persoanele sancţionate sau că aceste sancţiuni vor stopa fenomenul cerşetoriei şi al prostituţiei.

Lasa un raspuns