Baia Mare: P.S. Sa Justin Hodea Sigheteanul împlineşte astăzi 51 de ani

Baia Mare: P.S. Sa Justin Hodea Sigheteanul împlineşte astăzi 51 de ani

PreaSfinţia Sa Justin Hodea Sigheteanul, arhiereau vicar al Maramureşului şi Sătmarului, împlineşte astăzi, 23 iunie, 51 de ani. P.S. Justin Sigheteanul s-a nascut la 23 iunie 1961, în comuna maramureşeană Rozavlea.

A urmat primele opt clase la Şcoala Generală "Octavian Goga" din localitate, iar în 1976, când avea 14 ani împliniţi, a intrat ca frate de mănăstire, la Mănăstirea „Sf. Ana” Rohia. A urmat treapta I–a de Liceu la şcoala din satul natal, petrecând toate vacanţele la Mănăstirea Rohia. După ce a terminat zece clase, în anul 1978, a dat examen la Seminarul Teologic Ortodox Craiova – Mofleni, fiind închinoviat în acest sens la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj, Mitropolia Olteniei şi a fost declarat admis. În anul 1979 a fost transferat, cu aprobarea Î.P.S. Teofil Herineanu la Seminarul din Cluj Napoca, pe care l-a absolvit în anul 1983, când a susţinut examenul de absolvire. În anul 1983, luna septembrie a fost hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Rohia, iar în anul 1983 – iunie, a fost hirotonit preot pe seama aceleiaşi mănăstiri. În anul 1985 a fost tuns în monahism la aceeaşi mănăstire, avândul naş de călugărie pe P.S. Justinian Maramureşanul, primind numele de Justin. Ca Ieromonah slujitor la mănăstirea Rohia, a îndeplinit şi ascultarea de secretar al mănăstirii.

În anul 1988 s-a înscris la Institutul Teologic Universitar Sibiu pe care l-a absolvit în anul 1992. Între timp institutul a devenit Facultatea de Teologie Andrei Saguna din cadrul Universitatii Lucian Blaga – Sibiu. Lucrarea de licenta a avut titlul „Manastirea Parte constitutiva a Bisericii – focar de spiritualitate si traire duhovniceasca” la catedra de drept bisericesc sub îndrumarea P.C. arhid. Prof. Dr. Ioan Florea. În acelaşi an 1988, Î.P.S. arhiepiscop Teofil al Clujului i s-a încredinţat conducerea provizorie a Mănăstirii Rohia, iar în 1989 – ianuarie a fost numit stareţ al acestei mănăstirii. În anul 1990, P.S. Episcop Justinian i s-a acordat rangul de „Protosinghel”, iar în anul 1993, la propunerea P.S.Justinian, Sf. Sinod al B.O.R i se aproba ridicarea la rangul de arhimandrit.

În luna martie 22, anul 1994 la propunerea P.S Justinian, Sf. Sinod al B.O.R. aproba alegerea în postul de arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului cu titlul de „Sigheteanul”, iar în 17 aprilie 1994, are loc la Mănăstirea „Sf.Ana” Rohia hirotonia întru arhiereu săvârşită de către Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, Î.P.S. Bartolomeu al Clujului şi P.S. Justinian al Maramureşului şi Sătmarului. De atunci si pâna în prezent slujeste Biserica ortodoxa româna în aceasta chemare alaturi de P.S. Justinian. În calitate de membru al Sf. Sinod, Prea Fericitul Teoctist Patrtiarhul Biserici Ortodoxe Române, i s-a încredintat în septembrie 1995 delegatia de a conduce un grup de 100 de tineri studenti teologi si neteologi la întâlnirea de la Loretto – Italia, patronata de Papa Ioan Paul al II – lea.

În anul 1998 a făcut un pelerinaj cu zece părinţi de la Mănăstirea Rohia, la Sf. Munte Athos, iar în 2003 a făcut un pelerinaj tot cu un grup de monahi de la Mănăstirea Rohia, la locurile Sfinte din Ucraina şi Rusia. În septembrie 2003 a organizat vizita Patriarhului României Teoctist care îl avea oaspete pe Sanctitatea Sa Petros al VII-lea, Patriarhul Alexandriei, în eparhia Maramuresului si Satmarului, prilej cu care s-a sfintit primul nivel al catedralei episcopale si a avut loc proclamarea solemna a canonizarii Sf. Iosif Marturisitorul din Maramures. În plan cultural teologic a scris în diferite reviste bisericesti anumite articole si studii asa precum reiese din lista anexata prezentei autobiografii. În cadrul Sf. Sinod al B.O.R. face parte din comisia Pastorala, monahala si Sociala, iar în cadrul Eparhiei Maramuresului si Satmarului atributiile au în sfera lor de cuprindere Scolile teologice, Sectorul Cultural, viata monahala si Sectorul social misionar. Din anul 2006 a fost admis la doctorat in cadrul Universitatii "Babes Bolyai" din Cluj Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxa, catedra de Studii Biblice, avandu-l ca indrumator stiintific pe Pr.prof.univ.dr. Stelian Tofana. Subiectul tezei de doctorat este: "Personalitatea Sfantului Ioan Botezatorul intre profetie si mesianism iudaic in descrierea Evangheliilor si a traditiei precrestine".
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.