Baia Mare – Moment unic: Cerere în căsătorie, la înălţime, în cadrul Fiestei Baloanelor

Baia Mare – Moment unic: Cerere în căsătorie, la înălţime, în cadrul Fiestei Baloanelor

Câteva clipe într-un balon cu aer cald rămân de neuitat pentru orice persoană care încearcă această senzaţie. Însă în momentul în care primeşti o cerere în căsătorie, la înălţime, nu mai ştii dacă e vis sau realitate. O tânără din municipiul Baia Mare a trăit această exeperienţă chiar la sfârşitul săptămânii trecute, la Fiesta Baloanelor.

Flaviu Sabău şi Cristina Miroiu sunt împreună de patru ani şi nouă luni. Se iubesc mult, şi asta se poate observa de cum îi vezi prima dată. Flaviu a considerat că după atâţia ani, a venit momentul să-şi ceară aleasa inimii în căsătorie, dar nu oricum. Zecile de baloane care s-au ridicat vineri dimineaţa deasupra oraşului Baia Mare i-au adus un gând. Să-şi ceară iubita în căsătorie tocmai într-un astfel de balon. Iar de la idee până la acţiunea propriu-zisă, a mai avut de făcut doar câţiva paşi. "Dimineaţă când am văzut baloanele pe cer am zis că e un mod deosebit de a o cere în căsătorie. Am vrut să fie mai frumos, să iasă super ok. Am avut foarte mari emoţii, mi-au dat şi lacrimile. La opt trebuie să mergem şi la o nuntă, am luat-o de la servici, dorea să meargă la coafor şi eu am luat-o şi am adus-o la aeroport.  ", a mărturisit Flaviu Sabău. "Am avut şi eu emoţii foarte mari, nu mă aşteptam, sicer. Nu mă aşteptam. Acum am ieşit de la lucru", a spus emoţionată aleasa inimii lui Flaviu, Cristina Miroiu.  

La aeroport au fost prezenţi şi părinţii celor doi tineri. Emoţionaţi şi fericiţi, la fel ca şi copiii lor. "Ne bucurăm pentru ei şi sperăm să aibă casă de piatră, să fie împreună", au spus părinţii fetei. "Eu bănuiam şi am fost aşa, un pic de complice de dimineaţă cu el, sperăm să fie fericiţi", au adăugat părinţii lui Flaviu Sabău.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.