Baia Mare: Membrii S.L.I. Maramureş se consultă în vederea declanşării grevei în învăţământ începând cu 23 ianuarie

Baia Mare: Membrii S.L.I. Maramureş se consultă în vederea declanşării grevei în învăţământ începând cu 23 ianuarie

Învăţământul românesc se pregăteşte de grevă. Pe plan local, Sindicatul Liber din Învăţământ a început consultările cu membrii de sindicat pentru declanşarea grevei generale, începând cu data de 23 ianuarie. Motivele pentru care dascălii s-ar putea ca de luni să nu mai intre la clasă sunt legate de finanţarea precară a sistemului de învăţământ.

Nemulţumiţi de eşalonarea plăţilor prevăzute în urma câştigării sentinţelor judecătoreşti dar şi de faptul că Ministerul Educaţiei a decis să nu se mai reţină cotizaţia de sindicat pe statul de plată, profesorii se consultă în această perioadă dacă vor intra sau nu, începând de luni, în grevă. La baza acestei forme de protest mocnesc, de fapt, mai multe nemulţumiri. "Ne referim la amânarea celui 6% din P.I.B. pentru educaţie până în 2014, faptul că nu s-a revenit la reducerile de 25% pe care Guvernul Boc le-au aplicat acum doi ani de zile şi nu în ultimul rând la faptul că ministrul Funeriu este incapabil să dea ordinele care îl obligau să le dea în baza Legii Naţionale pentru ca sistemul de învăţământ să funcţioneze. Şi o să iau trei dintre ele: regulamentul de funcţionare al clasei 0, ce face clasa 0, programele şcolare pentru clasa 0 şi pentru clasa a cincea, în momentul de faţă. Este inadmisibil ca elevii de clasa a cincea anul viitor abia să afle când sunt în clasa a şasea, ce trebuiau să facă în clasa a cincea, şi regulamentul de funcţionare al consiliilor de administraţie. Paradoxal funcţionează o nouă lege cu un vechi consiliu de administraţie", a declarat liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, prof. Liviu Marian Pop.

Mai mult, liderul de sindicat a atras atenţia că la ora actuală, niciun director de unitate şcolară din Maramureş nu are contract de management. "Neavând contracte de management, niciun director nu poate fi tras la răspundere. De ce? Pentru că nu s-au organizat concursuri. Organizarea unui concurs prezintă stabilitate, Ministerul preferând să aibă oameni care pot fi demişi în orice moment, şi aici mă refer la inspectori şcolari sau directori, fără nicio explicaţie. Suntem convinşi că se vor mobiliza ca aceste concursuri să aibă loc spre finalul anului acesta, pentru că se apropie campania electorală şi e nevoie ca oamenii care sunt puşi în funcţie să funcţioneze la parametri maximi în finalul acestui an", a adăugat Liviu Marian Pop.

Rezultatele finale ale consultărilor cu membrii de sindicat se vor cunoaşte abia vineri.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.