Baia Mare: Festivalul "Drumul lung spre Cimitirul Vesel" din acest an va fi dedicat lui Grigore Leşe

Baia Mare: Festivalul "Drumul lung spre Cimitirul Vesel" din acest an va fi dedicat lui Grigore Leşe

Cea de-a doua ediţie a festivalului "Drumul lung spre Cimitirul Vesel" se va desfăşura în perioada 14-20 august. Ediţia din acest an,"Pe drumurile lui Leşe" va fi dedicată, după cum şi numele îi spune, muzicologului maramureşean, Grigore Leşe. Scopul festivalului este acela de a redescoperi şi a renaşte tradiţiile şi obieciurile din Maramureş, care, în cele mai multe sate moroşeneşti, sunt pe cale de dispariţie.

Festivalul "Drumul lung spre Cimitirul Vesel" îşi schimbă destinaţia în acest an spre Ţara Lăpuşului. Evenimentul va lua forma unei şcoli de vară şi va fi combinat cu micro-festivaluri ce vor avea loc simultan în mai multe sate maramureşene. "Începând cu 14 august, timp de o săptămână, în Ţara Lăpuşului vă aşteaptă dănţăuşi români şi străini, povestitori şi rapsozi populari, meşteri de tot felul care vor împărtăşi arta şi meşteşugul lor. Vă puteţi alătura ciobanilor la stână, ţiganilor în şatră, negustorilor din târg, cu scopul de a le urmări viaţa de zi cu zi, dar şi profesorilor, filosofilor, poeţilor şi artiştilor plastici care vor ţine conferinţe despre spiritualitate, creştinism şi tradiţii", se arată într-un comunicat de presă.

Grigore Leşe îi va invita pe toţi cei care vor lua parte la acest eveniment să-i cunoască obârşia, drumurile pe care le-a bătătorit pas cu pas şi adevăratele izvoare ale horilor cu care cântă. Dacă în timpul zilelor vor fi organizate diferite activităţi, serile vor fi cu totul şi cu totul speciale. Participanţii vor descoperi cu adevărat cum se bea într-o crâşmă maramureşeană iar muzicanţii români şi străini vor arăta ce înseamnă tradiţia lăutărească. În acelaşi timp, în Botiza, Ocna Şugatag Bârsana, Hoteni, Vişeu de Sus, Câmpulung la Tisa vor susţine recitaluri muzicanţi din Irlanda, Polonia, Cehia, România, Ucraina, Ungaria şi Iran.

Evenimentul se va încheia cu un recital inedit, susţinut de cel care poartă numele festivalului din acest an, muzicologul Grigore Leşe, care va arăta dimensiunea interculturală a muzicii şi dansului, din diferitele culturi care vor da viaţa în acest an celei de-a doua ediţie "Drumul lung spre Cimitirul Vesel".

Prima ediţie a acestui festival s-a desfăşurat anul trecut, la Săpânţa. Organizatorii doresc ca acest festival să devină în timp un reper în turismul cultural din Europa.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.