Baia Mare: Ediţia a XIII-a a Trofeului "Maramureş" la handbal feminin a fost câştigată de "U" Jolidon Cluj

Baia Mare: Ediţia a XIII-a a Trofeului "Maramureş" la handbal feminin a fost câştigată de "U" Jolidon Cluj

Ediţia a XIII-a a Trofeului "Maramureş" la handbal feminin a fost câştigată de "U" Jolidon Cluj, vicecampioana ultimelor trei ediţii din Liga Naţională, învingând în finală cu 25 la 24 pe HC Zalău.

În "finala mică" a turneului desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Sala Polivalentă,  HCM Baia Mare a învins echipa ungară Elöre Békéscsaba cu 30 la 27, iar în meciul pentru locurile 5-6, formaţia DVSC Fórum Debrecen a câştigat cu 30 la 21 partida cu HCM II Baia Mare. Primele trei poziţii ale clasamentului final au fost ocupate de “U” Jolidon Cluj, H.C. Zalău şi H.C.M. Baia Mare. "A fost un turneu de pregătire. Eu sunt foarte mulţumit de fete, cum s-au prezentat la jocul de aici de la Baia Mare, suntem pe drumul ascendent şi sunt mulţumit şi pentru victorie, am câştigat trofeul Maramureş. Sunt puţin supărat pe partea a doua a reprizei a doua, şapte goluri diferenţă, era să pierdem partida. Prima repriză a fost mai bună dar cred că şi căldura din sală face ca şi fetele să fie un pic mai obosite", a spus Gheorghe Covaciu, antrenor “U” Jolidon Cluj.

Organizatorii turneului internaţional de la Baia Mare au mai acordat premii speciale individuale. Cea mai tehnică jucătoare a fost declarată Kudor Kitti de la Debrecen, trofeul pentru cel mai bun portar l-a primit Petroczi Viktoria de la "U" Cluj, iar golgetera turneului a fost Melinda Geiger de la HCM Baia Mare, cu 18 reuşite în trei meciuri. Clujeanca Nicoleta Dincă a fost desemnată "miss turneu" iar HCM II Baia Mare a primit trofeul fair-play.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.