Baia Mare: auditul si noua organigrama a primariei vor fi decise de Consiliul Local

Baia Mare: auditul si noua organigrama a primariei vor fi decise de Consiliul Local

Modalitatea in care se va efectua auditul in Primaria Baia Mare este inca incerta. Primarul municipiului, Catalin Chereches, care este de altfel si initiatorul efecuarii acestui audit, a precizat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, ca decizia va fi luata in data de 23 iunie, in cadrul sedintei de Consiliu Local.

Astfel, Consiliul Local Baia Mare urmeaza sa aleaga una dintre cele doua variante propuse de edilul urbei: fie se va apela la o firma specializata, recunoscuta la nivel international, fie la resursele intelectuale pe care le are municipiul Baia Mare. "Vom discuta in Consiliul Local care va fi varianta cea mai potrivita si din punct de vedere economic pentru Baia Mare si al eficientei si al rezultatelor obtinute prin acest audit. Din punctul meu de vedere, vizavi de functionarea primariei, la aproape doua saptamani de la instalarea mea in functia de primar, mi-am facut deja o imagine asupra lucrurilor care functioneaza si care nu functioneaza, asupra modului in care trebuie sa abordam si problemele de personal, si problemele de achizitii publice, si problemele decizionale", precizeaza primarul Baii Mari, Catalin Chereches.

Mai mult acesta are in vedere reorganizarea organigramei primariei municipiului Baia Mare, un alt proiect ce va fi prezentat in urmatoarea sedinta de Consiliu Local. Catalin Chereches da asigurari ca nu vor avea loc restructurari de personal, ca angajatii nu trebuie sa intre in panica ci doar in febra muncii. "Unele servicii le vom transforma si le vom aduce in subordinea primariei. Poate unii dintre directori vor fi inlocuiti, isi vor gasi o alta utilitate in cadrul primariei. Ii vreau alaturi de mine pe toti cei din zona decizionala a Primariei municipiului Baia Mare, sa aiba un ritm mai alert in ceea ce priveste activitatea primariei in raport cu comunitatea", evidentiaza Catalin Chereches. Se vor efectua schimbari in sectorul investitional, tehnic, economic si a proiectelor europene. Mai mult, vor fi restabilite si atributiile viceprimarilor. De asemenea, edilul urbei ia atitudine si in ceea ce priveste achizitiile publice. "Am dispus ieri in cadrul sedintei operative ca toate achizitiile publice sa fie facute centralizat si sa dispara incredintarile directe. M-am saturat ca in fiecare zi sa semnez si pentru hartie igienica, si pentru doua pixuri si trei hartii, lucrurile trebuie facute in mod unitar", explica primarul Catalin Chereches.  

Efectuarea auditului va costa Primaria Baia Mare intre 1 miliard jumate si 4 miliarde de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.