În timp ce acţionau pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza municipiului Baia Mare, două echipaje de poliţie au reuşit să prevină comiterea unui furt dintr-o societate comercială.
Azi noapte la ora 23.50, pe strada Cloşca din municipiu, patrulele de siguranţă publică au observat doi bărbaţi care, la vederea poliţiei, s-au ascuns în spatele unor maşini. Poliţiştii i-au legitimat şi au stabilit identitatea acestora (doi tineri în vârstă de 25, respectiv 31 de ani din Baia Mare), iar investigaţiile efectuate au relevat că cei doi au dislocat un geam termopan și au pătruns în incinta unei societăţi comerciale din apropiere cu intenţia de a sustrage bunuri.
Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.
Stiri de actualitate:
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Au vrut să fure dintr-o societate comercială, dar au fost surprinşi de poliţişti

Lasa un raspuns