Baia Mare: Aproximativ 150 de elevi participanti la Campania "Alege viata!" au obtinut atestate pentru conducerea mopedelor

Baia Mare: Aproximativ 150 de elevi participanti la Campania "Alege viata!" au obtinut atestate pentru conducerea mopedelor

Campania "Alege viata!" organizata cu scopul de a preveni implicarea elevilor care conduc mopede si biciclete in accidente rutiere a avut rezultate pozitive in randul tinerilor participanti. Reprezentantii institutiilor maramuresene implicate in aceasta campanie s-au intalnit astazi la Prefectura Maramures pentru a analiza concluziile acestui demers care, per ansamblu, s-au dovedit a fi multumitoare.

In aceasta campanie s-au implicat un numar semnificativ de profesori de legislatie care au sustinut pentru elevi cursuri gratuite in domeniul rutier. Initiativa a fost apreciata de subprefectul judetului care a declarat ca va prezenta acest demers ministrului Educatiei si mai mult decat atat, va propune ca aceste cursuri sa fie incluse in programa scolara a noului an de invatamant. "Noi, cum stiti, bani nu avem. Scolile de soferi au fost extraordinar de deschise, se stie ca aceste cursuri de obicei de tin pe bani. De data aceasta, au venit in sprijinul campaniei noastre si au tinut aceste cursuri gratis", a spus subprefectul judetului Maramures, Gyongyike Bondi.

Profitand de prezenta la intalnirea cu subprefectul Gyongyike Bondi, mai multi profesori de legislatie rutiera au tinut sa arate si partea negativa a lucrurilor care pot pune oricand in pericol viata participantilor la trafic. "Noi am incercat sa le explicam elevilor pericolul care exista cand circula prin oras deoarece nimeni nu se implica sa astupe gropile care sunt prin tot orasul, craterele. In orasul Baia Mare nicio intersectie nu este dirijata corespunzator. Unde ar trebui sa fie indicatorul STOP e indicatorul CEDEAZA trecerea. Au inverzit acuma pomii, nu se mai vad indicatoarele. Sa se implice si altii sa ia masuri corespunzatoare, sa dirijeze circulatia corespunzator", a solicitat profesorul de legislatie Florian Calauz. "Noi lucram cu omul. Vreau sa va spun ca noi tot timpul in scolile de soferi ne raportam la statistici ale accidentelor rutiere. Se dovedeste foarte clar faptul ca omul este raspunzator in 90% din cazuri de producerea evenimentelor rutiere", a precizat profesorul de legislatie Gheorghe Popescu.

Comisarul sef Ioan Carlig din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Maramures a precizat ca proiectul reprezinta un pionierat la nivelul judetului nostru. "In traficul rutier, biciclistii, conducatorii de mopede reprezinta o categorie de participanti deosebit de vulnerabili in ceea ce priveste expunerea la accidentele rutiere, la urmarile uneori din cele mai grave. Vulnerabili in primul rand pentru ca pe langa alte vehicule care ofera o protectie conducatorilor sau pasagerului aceste vehicule, bicicleta, mopedul, prezinta aceasta vulnerabilitate in situatia implicarii in accident in sensul ca cu tot echipamentul de protectie este usor de imaginat ce urmari are un accident rutier in care se implica un asemenea vehicul. Copiii, vrem nu vrem, intotdeauana o sa fie deschisi spre a demonstra abilitati cat mai ridicate", a mentionat comisar-sef Ioan Carlig, din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Maramures.

Cursurile de legislatie rutiera au fost absolvite de 98% dintre participanti. Acestia au primit atestate care le permite sa conduca mopede pe drumurile publice. La finalul sedintei, reprezentantul Guvernului in teritoriu a acordat diplome de multumire si flori tuturor participantilor implicati in acest proiect pilot derulat deocamdata doar la nivelul municipiului Baia Mare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.