Își doresc mai presus decât orice să învețe și să ajungă să își îndeplinească visele. Este vorba despre aproape 100 de copii din municipiul Baia Mare, care provin din familii nevoiașe și care, deși sunt în vacanță, frecventează grădinița și școala de vară ce se organizează până la finalul lunii august, de către Serviciul Public de Asistență Socială Baia Mare.
Au desenat cu creta pe asfalt șotron. Nu știu să pronunțe acest cuvânt însă tocmai ce au citit într-o carte că este vorba de un joc distractiv, așa că fetele s-au gândit să încerce să facă și ele acest lucru.
”Am desenat un șotron. Nu știu ce e dar îmi place să mă joc”, a spus Maria.
”M-am jucat șotron. Îmi place. Am telefon și mă mai joc pe telefon ceva jocuri. E mai interesant să vin aici să mă joc. Îmi place aici pentru că mă învață, o să mergem cu doamnele în excursie, o să ne jucăm, o să învățăm. Sunt la școală, în clasa a doua. Îmi place la școală. Vreau să devin bucătăreasă. Îmi place să gătesc dar încă nu știu o rețetă. Îmi place carnea”, a povestit Maria.
Băieții s-au împărțit în mai multe echipe și se joacă fie cu mingile, fie se plimbă cu rolele. Unii au încălțat rolele pentru prima oară însă nu se dau bătuți, chiar dacă mai cad. Însă cel mai mult le place muzica, să scrie și să citească. Chiar au încheiat anul școlar cu media 10 și se mândresc cu acest lucru. Roxy a învățat de pe Internet să împletească părul prietenelor sale și deja se mândrește că a avut și primele cliente. Se gândește ca în viitor să devină coafeză. Știe că mai are mult de învățat, așa că s-a pus pe treabă.
”Cred că o să mă ajute la școală ceea ce fac aici, să fiu o elevă mai bună. Atunci când am nevoie de ceva, mă ajută. Ce vreau eu să știu, pot să întreb aici. Și dacă am probleme la o materie, mă ajută. Aș vrea să devin coafeză. Am un talent foarte frumos să împletesc”, a spus Roxy Pop.
”Am învățat să cânt singur și de la doi colegi de ai mei, Cosmin și Sergiu. O să colaborez cu cei mai mari oameni. Aici, la centru, facem numeroase activități, desenăm, citim, îmi place matematica. Nu știu ce voi face în viitor. Clasa am încheiat-o cu 10”, a spus Florin.
Impresionați de poveștile de viață ale copiilor care frecventează grădinițele și școlile de vară organizate de către SPAS Baia Mare, profesorii din Șomcuta Mare au venit să le întindă o mâna de ajutor. S-au jucat cu copiii, le-au citit povești și mai ales i-au ajutat să își facă fișe de vacanță.
”Sunt voluntar, am venit să ajut copiii din medii dezavantajate, îmi place să lucrez cu copiii, în primul rând. Am învățat ce jocuri pot să desfășoare copiii, în afară de televizor, calculator, telefon. Le place. Și noi ar trebui să fim copii pentru toată viața. Sunt cadru didactic. Am și în clasa mea astfel de copii, îmi place, la ei văd cel mai mare progres. Se vede diferența între ei și ceilalți copii. În primul rând, acești copii nu au acasă de la cine să învețe”, a precizat Ildi Grama, profesor la Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare.
În cadrul acestui program destinat copiilor din familii nevoiașe care se desfășoară pe întreaga perioadă de vară, copiii servesc o masă caldă, se joacă, își pregătesc temele pentru vacanța de vară în timp ce micuții dorm la prânz. Sunt trei grădinițe de vară și două școli care desfășoară acest proiect pentru copii.
”La grădiniță, copiii sunt pregătiți pentru a merge mai departe înspre clasa pregătitoare, activități specifice vârstei lor, 3 zile pe săptămână fac activitățile în centru, 2 zile pe săptămână fac activitățile în aer liber, astfel încât în septembrie să nu fie un impact prea mare pentru ei, când vor trebui să meargă la școală sau în grădiniță, în funcție de vârsta lor. În aceste activități sunt peste 80 de copii care sunt angrenați la grădiniță, la școli. Primesc și o masă pregătită la cantina Serviciului Public Asistență Socială sau pentru cei de la Pirită sunt anumiți sponsori care facilitează un pachet de hrană, astfel încât ei zilnic primesc ceva pentrui că participă la astfel de activități”, a declarat directorul SPAS Baia Mare, Bogdan Gavra.
Fericiți că sunt împreună, copiii nu au mai băgat în seamă camera de filmat, care la început le-a părut atractivă. După ce au servit masa, s-au grăbit să alerge înspre locul de joacă. Se simt ca într-o familie și speră ca într-o bună zi să își depășească condiția, să devină adulți, să aibă un loc de muncă astfel încât să uite de greutățile care acum le umbresc copilăria.

Lasa un raspuns