O parcare ar putea fi amenajată la ieșire din Sighetu Marmației spre Cămara.O societate comercială din Baia Mare a făcut o solicitare Primăriei Sighet pentru concesionarea, închirierea sau cumpărarea unui teren pentru această investiție.
Pentru că unii consilieri nu știau despre ce teren este vorba, s-a luat în considere și prezentarea unei ridicări topografice înainte de a se lua o decizie cu privire la acel teren.
„Aș ruga dacă se poate să se facă o ridicare topografică să vedem pe hârtie despre ce teren este vorba, ce suprafață are, unde este amplasat, că așa consilierii nu cunosc”, a spus consilierul local Petru Tomșa.
„Domnilor ține de seriozitatea noastră să ne exprimă un punct de vedere și în funcție de punctul de vedere solicităm solicitanților să facă ei ridicarea topografică, eu nu am bani prevăzuți în buget. Ei își doresc să cumpere, închirieze sau concesioneze”, a precizat primarul Horia Scubli.
Până la urmă consilierii locali au dat un acord de principiu pentru concesionarea terenului cu pricina.

Lasa un raspuns