Zeci de amenzi au aplicat jandarmii băimăreni în ultimele zile. Cele mai multe au fost pentru scandaluri, injurii şi tulburarea ordinii publice.
Un echipaj de jandarmerie ce acţiona pe raza municipiului Baia Mare a fost solicitat luni, 4 februarie, în jurul orei 01:30 să intervină pe strada Vasile Lucaciu, unde două persoane tulburau ordinea publică. Jandarmii aflaţi în misiune i-au identificat pe Eduard S. în vârstă de 19 ani şi pe Tomy M. în vârstă de 22 ani care, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, au tulburat ordinea publică prin strigăte, spre indignarea locatarilor. Pentru fapta lor, aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de câte 500 lei fiecare.
Duminică, 3 februarie, în jurul orei 09:30, un echipaj de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare, a sancţionat contravenţional o femeie care, aflându-se la un centru noapte din municipiul Baia Mare, a adresat expresii şi cuvinte jignitoare agentului de pază al instituţiei. Rodica C. de 46 ani, cu domiciliul în Baia Mare a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a fost solicitat duminică, 3 februarie a.c., în jurul orei 09:00, să intervină pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Baia Mare unde s-a reclamat faptul că o persoană a pătruns fără drept în incinta instituţiei. La faţa locului a fost direcţionat un echipaj de jandarmerie care l-a identificat pe Romeo B. în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Sălaj ce a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.
Luni, 4 februarie, în jurul orei 12:00, un echipaj de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare a fost solicitat să intervină într-un local public de pe strada Motorului din municipiu, pentru aplanarea unui conflict. La faţa locului a fost identificat Zoltan A., în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Baia Mare, care pe fondul consumului de alcool, i-a adresat unui bărbat aflat în local expresii jignitoare iar barmanei de serviciu i-a adresat ameninţări cu acte de violenţă. În timpul stabilirii circumstanţelor în care a avut loc incidentul, bărbatul în cauză a avut o atitudine necorespunzătoare faţă de jandarmii aflaţi în misiune. Pentru fapta lui, jandarmii au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 600 lei.
Echipajul de jandarmerie ce acţiona pe raza municipiului Baia Mare în data de 5 februarie, în jurul orei 11:00, a fost solicitat să acţioneze pe strada Iazului, în Zona Pirită din Baia Mare pentru aplanarea unui scandal. Jandarmii s-au deplasat cu operativitate la locul sesizat unde au identificat patru tineri care, pe fondul unor neînţelegeri, şi-au adresat reciproc injurii şi expresii jignitoare. Cele patru persoane, Cristina L. în vârstă de 20 ani, Valentin C. în vârstă de 20 ani, Livia L. în vârstă de 38 ani, D. L., în vârstă de 17 ani, toţi cu domiciliul în Sălaj, au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.

Lasa un raspuns