Baia Mare: Accesarea creditului bancar de către C.J. – problema începutului de an în judeţul Maramureş

Baia Mare: Accesarea creditului bancar de către C.J. – problema începutului de an în judeţul Maramureş

Creditul bancar pe care Consiliul Judeţean intenţionează să îl acceseze reprezintă problema începutului de an în judeţul Maramureş. Proiectul depozitului ecologic, reabilitarea drumului judeţean Baia-Sprie – Bârsana şi a Spitalului „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare sunt principalele obiective pentru care instituţia condusă de Zamfir Ciceu doreşte să intre în posesia acestui credit de investiţii. Accesarea liniei de credit ar putea fi aprobată săptămâna viitoare, asta numai în cazul în care aleşii judeţeni nu vor boicota din nou şedinţa Consiliului Judeţean.

Fostul consilier judeţean, actual deputat de Maramureş, Călin Matei, susţine că U.S.L.-ul este de acord cu accesarea creditului pentru a se putea intra cât mai repede în negocieri cu instituţiile financiare din domeniu. Deputatul Partidului Naţional Liberal, Mircea Dolha, este de părere că interesul comun al tuturor parlamentarilor maramureşeni este acela de a face lobby şi de a atrage finanţări de la Guvern sau din fonduri europene înspre judeţul Maramureş, fără a mai fi nevoie de accesarea unui credit bancar. Reprezentanţii Partidului Social Democrat Maramureş susţin că accesarea creditului de investiţii nu mai poate fi amânată. În caz contrar, derularea proiectelor va fi în pericol de a nu se mai desfăşura în bune condiţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş spune că din discuţiile purtate cu colegii din U.S.L., s-a convenit că cele trei obiective majore ale judeţului nu pot fi cofinanţate din bugetul propriu. Drept urmare, accesarea unei linii de credit este mai mult decât necesară. În acest sens, Ciceu îşi exprimă convingerea că proiectul va fi aprobat la următoarea şedinţă a forului administrativ. Consilierii judeţeni se vor întruni în data de 30 ianuarie la o nouă şedinţă ordinară, în cadrul căreia vor dezbate acest subiect.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.