Baia Mare: A început "Sărbătoarea Castanelor"

Baia Mare: A început "Sărbătoarea Castanelor"

Trei zile şi trei nopţi de voie bună şi distracţie pentru băimăreni. Mult aşteptata Sărbătoare a Castanelor a debutat oficial în această dimineaţă, sub stricta coordonare şi organizare a noului edil al municipiului reşedinţă de judeţ, Cătălin Cherecheş. Primarul şi-a propus ca cea de-a XIX-a ediţie să se diferenţieze de cele anterioare şi să se desfăşoare sub semnul civilizaţiei, aşa cum se cuvine unui oraş de talie europeană.

Evenimentul a debutat în această dimineaţă la Primărie, unde a avut loc ceremonia de primire a delegaţiilor oficiale, reprezentante ale oraşelor înfrăţite cumunicipiul Baia Mare. Au răspuns invitaţiei numeroase delegaţii din Ungaria, Ucraina, Italia, Franţa şi Polonia care şi-au exprimat gândurile pozitive şi au adus mulţumiri autorităţilor locale pentru buna colaborare care există între conducerile unităţilor administrativ-teritoriale. "Sunt foarte bucuros că mă aflu aici în oraşul dumneavoastră care impresionează prin peisajul magnific cât şi prin atracţii culturale şi naturale", a declarat viceprimarul oraşului Bielsko Biala din Polonia, Lubomir Zawierucha. "Legăturile noastre au o tradiţie îndelungată şi ar fi dificil de enumerat toate realizările care au decurs din această legătură de înfrăţire de-a lungul timpului", a susţinut viceprimarul oraşului Hodmezovasarhely din Ungaria, Istvan Almasi. "Alături de dumneavoastră şi alături de noi toţi cei din executivul Primăriei municipiului Baia Mate şi din Consiliul Local al municipiului Baia Mare, locuitorii oraşului noastru merită o sărbătoare frumoasă, pe măsura sensibilităţii, a demnităţii şi a mândriei de a fi băimărean. Sunt convins că împreună ne vom simţi bine în aceste trei zile pentru că extrăgând din mesajul care este gravat pe sigiliul oraşului nostru, puterea oraşului stă în solidaritatea dintre cetăţeni şi consider că acest lucru este linia directorare pe care noi trebuie să mergem de acum încolo", a susţinut primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

Începând de astăzi şi până duminică noaptea, toţi maramureşeni sunt aşteptaţi în municipiul reşedinţă de judeţ pentru a se distra la cea mai importantă sărbătoare a băimărenilor – Sărbătoarea Castanelor.
  

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.