Examenul de bacalaureat s-a încheiat astăzi cu ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării. Pentru această probă s-au înscris peste 51.000 de candidaţi, cei mai mulţi la biologie, peste 26.000.
La nivelul judeţului Maramureş, s-au înscris la proba de astăzi un număr de 1136 de candidaţi, la cele 8 centre de examinare, dintre care 205 nu s-au prezentat la examen.
Trei elevi din judeţul Maramureş au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat de astăzi, deoarece au fost prinşi în tentativă de fraudare. Unul dintre ei a fost prins cu fiţuici, iar ceilalţi doi au fost prinşi cu telefoanele mobile.
“Cele trei cazuri au fost înregistrate în centrele de examen ale Municipiului Baia Mare, unul la Colegiul „Mihai Eminescu”, iar celelalte două la Colegiul Tehnic „George Bariţiu”. Elevii au fost eliminaţi din examen şi potrivit metodologiei în vigoare, două sesiuni nu pot susţine examenul de bacalaureat.” a declarat Pavel Filip, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.
Rezultatele examenului vor fi afişate în cursul zilei de 2 septembrie, când se vor putea depune şi contestaţiile, urmând ca miercuri, 5 septembrie să se afişeze rezultatele finale din această sesiune.
Lasa un raspuns