Birourile permanente parlamentare reunite au aprobat marți solicitarea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, privind efectuarea unei anchete comune de comisiile de buget ale Camerei Deputaților și Senatului prin care să fie verificate condițiile în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat din august și noiembrie 2016 de Guvernul din acea perioadă, a anunțat marți secretarul Camerei Deputaților, social-democratul Marcel Ciolacu.
"Mai exact, scopul anchetei este verificarea condițiilor în care s-au realizat rectificările bugetelor de stat, mijloacele anchetei, audierea tuturor persoanelor implicate, care pot furniza informații și clarificări pe această temă", a precizat Ciolacu.
Potrivit acestuia, obiectul anchetei este adresarea următoarelor întrebări de comisiile reunite de buget: Care este modul în care s-au constituit veniturile potențiale pentru a se putea efectua o rectificare pozitivă; care sunt instituțiile statului care a făcut previziuni asupra acestor venituri și care a fost nivelul propus al veniturilor de către fiecare instituție în parte; cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat la data de 31.12.2016; cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului general consolidat la momentul construcției bugetului pentru anul 2016; cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 6 august prima rectificare.
Alte întrebări care vor fi adresate de parlamentarii din comisiile de buget sunt: cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 30 iunie primul semestru; cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 23 noiembrie — cea de-a doua rectificare; cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 30 septembrie, după trei trimestre; cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat în luna decembrie 2016; care a fost media veniturilor totale ale bugetului general consolidat pe primele 11 luni ale anului; cu cât au fost mai mici veniturile totale ale bugetului general consolidat în decembrie 2016 față de decembrie 2015.
Senatorii și deputații îi vor mai întreba pe cei audiați care sunt motivele pentru care nu au fost estimate corect veniturile totale ale bugetului total consolidat la prima și la a doua rectificare, cât este venitul nerealizat la 31 decembrie 2016 din sume de la Uniunea Europeană 2017 — 2020 (exercițiul financiar european comparativ cu veniturile din sumele de la UE pentru perioada 2014 — 2020 estimată la 23 noiembrie — data celei de-a doua rectificări).
Între întrebările care constituie obiectivul viitoarei anchete mai sunt: Care sunt sumele rămase necheltuite atât din bugetul propriu, cât și din fondurile europene pe fiecare minister în parte; care sunt investițiile, programele care au fost bugetate, dar nu au fost realizate pe fiecare minister în parte; care sunt motivele nerealizării investițiilor, programelor de către ministere (se va prezenta o situație pentru fiecare investiție și program în parte); care este suma care a rămas necheltuită la sfârșitul anului 2016 la capitolul "cheltuieli de personal".
"Termenul de prezentare a raportului — 10 zile de la data încuviințării plenului comun asupra efectuării acestei anchete. Cei doi președinți ai Camerei Deputaților și Senatului vor stabili săptămâna viitoare când va avea loc plenul comun pentru votul necesar pentru începerea acestei anchete de către comisiile reunite", a precizat deputatul PSD.

Lasa un raspuns