AU ALTE PRIORITĂȚI: Absolvenții de liceu nu sunt preocupați, deocamdată, să se înscrie în evidențele AJOFM

AU ALTE PRIORITĂȚI: Absolvenții de liceu nu sunt preocupați, deocamdată, să se înscrie în evidențele AJOFM

 Absovenții de liceu din Maramureșpromoția 2016 nu sunt foarte interesați deocamdată să se înscrie în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Ei sunt preocupațide examenul de bacalaureat, găsirea unui loc de muncă sau obținerea unei indemnizații de șomaj trecând momentan în plan secund.

Absolvenţii din Maramureș, care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrați la AJOFM, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Deocamdată doar 20 de absolvenți de liceu din promoția 2016 s-au înregistrat în evidențele AJOFM Maramureș.
„Așteptăm ca după finalizarea acestui examen de bacalaureat absolvenții să apeleze la serviciile noastre, pentru a se înregistra ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Înregistrarea absolvenților promoției de liceu 2016 a început în data de 4 iunie și are loc până în data de 2 august 2016”, a declarat Ștefania Donca, purtător de cuvânt al AJOFM Maramureș. 
Absolvenții de liceu, promoția 2016, care se vor încadra în acest termen de înscriere pot beneficia de o indemnizație de șomaj de 250 de lei, în cazul în care nu-și găsesc de lucru. 
Dacă absolvenții depășesc termenul de 2 august ei pot să se înregistreze în continuare în evidențele AJOFM Maramureș, dar nu vor beneficia decât de cursuri gratuite de formare profesională  și de mediere pentru încadrarea pe un loc de muncă disponibil la acea dată”, a mai spus Ștefania Donca. 
Sunt considerați absolvenți de liceu promoţia 2016 elevii care în data de 3 iunie au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă își iau sau nu bacalaureatul.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.