Ofertele de reparaţii ale acoperişurilor, jgheaburilor sau burlanelor de la casă, la preţuri extrem de atractive, vă pot transforma în victime. Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au fost sesizaţi recent despre un astfel de caz.
În principiu ţintele celor care fac astfel de reparaţii sunt oamenii în vârstă. Modul de operare e simplu: necunoscuţii se prezintă extrem de convingător, sunt amabili și îi fac potenţialei victime o ofertă de nerefuzat. Ca să fie şi mai convingători spun că ei execută toată lucrarea. Însă plata stabilită iniţial se transformă pe parcurs, oamenii fiind presaţi sau ameninţaţi să achite la final sume mult mai mari.
Polițiștii vă recomandă să acordaţi maximă atenţie persoanelor care bat la uşă cu diferite oferte. Nu vă lăsaţi convinşi de aşa-zişi meşteri pentru a vă face diferite lucrări. Atunci când aveţi nevoie de reparaţii nu apelaţi la persoane îndoielnice, întrucât puteţi rămâne fără sume mari de bani. Dacă simţiţi că sunteţi constrânşi, apelaţi de îndată poliţia.

Lasa un raspuns