Severica Covaciu, senatorul PMP Maramureș, ia atitudine și solicită explicații ministrului Mediului privind nefinalizarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Maramureș. Parlamentarul subliniază, în solicitarea transmisă ministrului Grațiela Gavrilescu, că lucrările la acest proiect au demarat în anul 2015 şi ar fi trebuit finalizate în primăvara lui 2016, însă ele nu sunt gata nici astăzi.
În anul 2014, Ministerul Mediului a semnat un contract de finanţare cu Consiliul Judeţean Maramureş, în valoare de aproximativ 230 milioane lei (fără TVA), care priveşte sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, în judeţ. În vederea racordării la legislaţia europeană, proiectul vizează închiderea şi ecologizarea gropilor de gunoi din cele 76 de unitaţi administrativ-teritoriale existente în Maramureş. Centrul acestui proiect a fost ales în Comuna Fărcaşa, unde s-au demarat lucrările pentru realizarea unui Depozit ecologic, a unei Staţii de sortare şi a unei Staţii de tratare mecano-biologică. Lucrările au demarat în anul 2015 şi ar fi trebuit finalizate în primăvara lui 2016, însă ele nu sunt gata nici astăzi, semnalează senatorul PMP de Maramureș, Severica Covaciu.
.jpg)
”Una din principalele cauze o reprezintă faptul că terenul prezintă instabilitate, iar soluţiile tehnice ale specialiştilor se lasă aşteptate. Din cauza alunecărilor de teren, construcţiile realizate până acum riscă să fie afectate, iar întregul proiect, compromis. În aceste condiţii, doamnă ministru, vă rog să precizaţi următoarele:
care este firma care a realizat proiectul tehnic şi studiul geologic iniţial, în baza cărora s-a început construirea depozitului ecologic din Fărcaşa;
care sunt factorii responsabili pentru eşecul de până acum al proiectului;
care este gradul de implementare al proiectului şi la ce valoare se ridică lucrările;
care sunt soluţiile tehnice propuse până acum de specialişti, ce costuri suplimentare implică ele şi ce surse de finanţare vor avea;
care sunt probabilităţile pentru ca depozitul de deşeuri de la Fărcaşa să suporte o relocare şi ce soluţii ar putea fi identificate în acest sens;
care sunt consecinţele (inclusiv financiare şi de mediu) pe termen lung pentru o eventuală investiţie nefinalizată la Fărcaşa;
care este data prognozată pentru finalizarea proiectului Managementul Integrat al Deşeurilor în Maramureş;
care este situaţia la zi a celorlalte puncte de depozitare deşeuri, în Maramureş, şi care este data la care trebuie închise, conform legislaţiei de mediu”.
Senatorul PMP, Severica Covaciu, menționează că așteaptă de la Ministerul Mediului un răspuns scris în acest sens.

Lasa un raspuns