VIDEO | ANM: Meteorologii anunță cod galben de ninsori și viscol

Meteorologii anunță o răcire bruscă a vremii. Până sâmbătă va fi cod galben de ninsori și intensificări ale vântului în mai multe zone ale țării printre care se află și Maramureșul.

Informarea meteorologică a intrat în vigoare astăzi și este valabilă până sâmbătă ora 16.00.  În acest interval, vremea se va răci accentuat, la început în nordul și nord-vestul țării, iar sâmbătă, 6 martie, și în celelalte regiuni. Astăzi vor fi precipitații în nordul, vestul și centrul țării, iar sâmbătă mai ales în sud. În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, astfel încât în Maramureș, Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi precipitații mixte.

La munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60 – 90 km/h, viscolind temporar zăpada.

Intensificări ale vântului se vor înregistra și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h și, trecător, 70 km/h.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.