ANIVERSARE: Centrul de Recuperare Esperando a împlinit 15 ani de la înființare

ANIVERSARE: Centrul de Recuperare Esperando a împlinit 15 ani de la înființare

 Asociaţia Esperando sărbătorește astăzi 15 ani de activitate a Centrului de Recuperare Esperando, destinat persoanelor cu nevoi speciale.Asociaţia Esperando a apărut în 2001, la inițiativa unor părinţi.

Părinţii unor copii cu dizabilităţi, împreună cu un profesor de cultură fizică medicală care făcea cu copiii lor gimnastică medicală, au decis să le ofere copiilor şansa de a lucra zi de zi pentru recuperarea, educarea şi integrarea lor. În toamna lui 2001 s-a scris primul proiect, iar în 2002 au câştigat o finanţare din partea Fundaţiei Principesa Margareta a României pentru a dezvolta organizaţia. 
 „Sunt copii care de-abia se ţineau pe picioare sau au învăţat să umble la Esperando. În 14 octombrie facem spectacol şi o să îi vedeţi dansând. Sunt şi cei în fotolii rulante pe care îi aducem să danseze. Sunt lucruri fenomenale pe care le facem”, spune directorul Asociaţiei Esperando, Daniel Filipaş. 
Pentru viitor, se doreşte dezvoltarea unui centru modern şi multifuncţional de recuperare şi terapii pentru persoanele cu dizabilităţi, astfel încât maramureşenii, şi nu numai ei, să nu mai fie nevoiţi să plece de acasă pentru recuperare motorie, ci să aibă aceste servicii în Baia Mare, zi de zi.
 „E un început. E prima casă din cele 3 sau 4 care vor fi acolo. Acum va depinde ce funcţiuni le vom da clădirilor pe care le avem acolo. Pe lângă partea de recuperare şi educaţie şi pregătire pentru viaţă vrem să dezvoltăm acolo câteva ateliere în care să dezvoltăm activităţi practice, să îi ajutăm să înveţe mici operaţiuni manuale sau productive, dacă nu chiar poate la un moment dat să ajungem să îi învăţăm meserii pe cei care au dizabilităţi şi mai ales dizabilităţi fizice”, a mai precizat Filipaş. 
Cei 15 ani de activitate ai Centrului de Recuperare Esperando au fost marcaţi astăzi la Teatrul Municipal, în cadrul unui eveniment aniversar la care au luat parte Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, Ansamblul Tradiţii Maramureşene, Clubul de dans Prodance 2000 şi Şcoala “George Coşbuc” din Baia Mare. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.