Primul Centru Anti-Mobbing din România, cu sediul în strada Enăchiţă Văcărescu nr. 38, Bucureşti, a fost anunţat de Asociaţia COLFASA, în cadrul proiectului "Femeia contează!", dezvoltat în colaborare cu Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, a informat un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
Proiectul va continua joi, cu o dezbatere la Palatul Parlamentului, cu tematica "Egalitatea de şanse/gen pe piaţa muncii", prilej cu care vor fi analizate cazuri de situaţii conflictuale sau discriminatorii la locul de muncă, decizii ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, vor fi identificate instrumentele de combatere a discriminării. De asemenea, va fi analizat şi cadrul juridic în materie de discriminare, hărţuire, mobbing.
La dezbateri vor participa, alături de reprezentanţii ONG-urilor de profil şi ai instituţiilor guvernamentale, de preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, Cristina Pocora, de reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale, şi invitaţi din străinătate.
Preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, deputatul PNL Cristina Pocora, a salutat lansarea primului Centru Anti-Mobbing din România, în cadrul proiectului ‘Femeia contează!".
"Este primul pas pentru ca angajatorii şi angajaţii români să afle că acest fenomen nu trebuie tolerat şi mă refer la acea formă de hărţuire psihologică sistematică de la locul de muncă. Atât femeile, cât şi bărbaţii trebuie să ştie că nu este normal să muncească într-un mediu toxic, din cauza altor persoane care, din diverse motive, îşi persecută colegii de birou sau subalternii. Trebuie să ştie că pot riposta, pot îndrepta lucrurile. Demisia nu este o soluţie pentru situaţiile de acest gen. Alături de societatea civilă care, iată, a lansat programe, proiecte de informare şi de contracarare a mobbingului, sindicatele sunt cele care ar trebui să aibă un rol important în combaterea acestui fenomen. Pentru că organizaţiile sindicale sunt cele mai apropiate de angajaţii unei organizaţii", a declarat cu această ocazie Cristina Pocora, potrivit comunicatului de presă.
Aceasta a subliniat că, prin activitatea pe care o desfăşoară în cadrul Parlamentului României, a iniţiat şi sprijinit o serie de manifestări, discuţii, mese rotunde care au avut ca temă centrală discriminarea de gen, egalitatea de şanse, combaterea hărţuirii şi a discriminării pe piaţa muncii. Agerpres
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Angajaţii persecutaţi se pot adresa primului Centru Anti-Mobbing din România

Lasa un raspuns