ANCHETE: Peste 1.000 de inculpaţi în dosarele DNA, condamnaţi în 2013

ANCHETE: Peste 1.000 de inculpaţi în dosarele DNA, condamnaţi în 2013

 Un număr de 1.051 de persoane anchetate în dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost condamnate definitiv, în 2013, ceea ce reprezintă o creştere cu 41 la sută comparativ cu anul anterior, a declarat joi procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi.

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie a spus că în 2013 a scăzut semnificativ numărul soluţiilor de achitare în dosarele DNA.
"Doar şapte inculpaţi din 100 trimişi în judecată au fost achitaţi în anul 2013. Atât experţii Băncii Mondiale care au realizat evaluarea sistemului judiciar român, cât şi cei ai Comisiei Europene care au întocmit Raportul anticorupţie al Uniunii Europene au remarcat procentul scăzut de achitări al Direcţiei Naţionale Anticorupţie raportat la natura complexă a cauzelor care intră în competenţa Direcţiei", a declarat Kovesi, la prezentarea raportului de activitate al DNA.
Potrivit bilanţului DNA, 139 de persoane anchetate de procurorii anticorupţie şi-au recunoscut vinovăţia în faţa instanţei şi au fost judecaţi în baza procedurii simplificate.
"În acelaşi timp, trebuie remarcat, că în cauzele de înaltă corupţie sau care au produs prejudicii importante, pedepsele sunt din ce în ce mai severe, fiind aplicate 63 de pedepse mai mari de cinci ani de închisoare", a precizat Kovesi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.