Ana Babotă din Rona de Sus, la 102 ani împliniţi de curând, ne împărtăşeşete reţeta longevităţii: liniştea sufletească

    Nascuta pe 1 iunie 1909, Anna Babota, din Rona de Sus, a implinit in acest an, venerabila varsta de 102 ani. Este printre putinele persoane care a trait si supravietuit sub 4 regimuri politice si sub doua ocupatii straine. A ramas orfana de mama de la 3 ani. În ciuda greutăţilor, nu şi-a pierdut niciodată speranţa şi credinţa. I-au mai ramas în viata 5 copii din cei 9 şi zeci de nepoţi şi strănepoţi, împrăştiaţi în toată lumea. Ana Babota, la cei 102 ani, ştie încă să se bucure de viaţă: ştie zeci, sute de cântece în română, maghiară şi ucraineană.
    Are o faţa senină, cum numai un om fără regrete poate sa aiba şi o voce vioaie şi hotărâtă, care îţi aminteşte de un citat de-al lui Blaga: „cu cât îmbătrâneşti, cu atât spiritul devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfăţişare mai organică. S-ar zice aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi”.
Ana Babotă este cea mai în vârstă femeie din comuna Rona de Sus şi poate din tot Maramureşul Istoric. Dar nu vârsta te frapează, deşi, e mult şi să numeri până la 102, darminte să-i trăieşti, ci seninătatea chipului.
Poate datorită datei sale de nastere, 1 iunie sau, poate datorita intelepciunii, bătrâna şi-a păstrat o prospeţime a spiritului pe care puţini o mai au. A trecut prin două războaie mondiale, două perioade grele de criza economica si o Revoluţie.
Sincron Anna
Si-a înmormântat doi soţi, e văduvă de 32 de ani, a crescut cu greu 9 copii, a muncit cât 10 şi a mâncat pâine de ghindă sau flori, dar nu se plânge de nimic şi n-a rostit niciodată cuvântul „greu”. Bătrâna s-a născut într-o familie cu 7 copii, ea fiind cea mai mare, dar şi cea mai longevivă. Nici măcar copilăria nu a fost una lipsită de grijă. Tatăl său s-a recăsătorit şi mama vitregă i-a făcut viaţa un calvar. Din cauză că i-a descusut un batic, a alungat-o dezbrăcată de acasă, ziua în amiaza mare. A mers „de slugă” la o familie din Sighet. Apoi s-a măritat, dar a venit războiul şi a rămas cu copiii mici şi văduvă. Ca să nu moară de foame, mergea la cules de zmeură şi pe jos, desculţă, fugea la Sighet, la târg să o vândă şi venea tot pe jos acasă, cu mâncare pentru copii. Povesteşte că o data i-a intrat un cui în picior şi a umplut cărările de sânge, dar nu a rămas acasă, şi-a continuat drumul. Iarna sau când nu găsea zmeură, era nevoită să meargă cu copiii la vecini, să ceară mâncare sau să muncească o zi întreagă, pentru o cană de lapte. Făcea pâine din ghindă măcinată şi mânca flori. Ca să apuce să ţeasa haine copiilor, abia dacă apuca să doarmă o oră-două pe noapte.
 Până la 30 de ani a suferit de mai multe boli şi a fost internată de mai multe ori prin spitale. Acum, singurul lucru care o supara este faptul ca de-a lungul anilor, şi-a pierdut vederea.. Reţeta longevităţii sale ar putea fi alimentaţia: nu-i place carnea, mănâncă multe lactate şi nu ştie ce sunt alea „E-uri”. În schimb mănâncă orice făcut „de casă”.
Dar Ana Babota spune că longevitatea nu e dată nici de alimentaţie şi nici măcar de exerciţiile de înviorare pe care le face dimineaţa, ci de liniştea sufletească. Nu s-a certat niciodată cu cineva şi n-a făcut nimănui rău, niciodată, mărturiseşte bătrâna.
Spune că Dumnezeu i-a prevestit prin vise toate lucrurile importante din viaţa ei. Vindecarea, căsătoria cu cel de-al doilea soţ şi inclusiv faptul că el se va stinge înaintea ei.   În ciuda greutăţilor, nu şi-a pierdut niciodată speranţa şi credinţa.
    De ziua ei s-au adunat toţi acasă, în frunte cu edilii comunei, care i-au adus un tort şi i-au oferit o aniversare cum n-a mai avut niciodată până acum.