ALTFEL DE MODĂ: Hadasa, Emoke, Hadur sau Melian, cu astfel de nume sunt botezați mai nou copiii prin Maramureș

ALTFEL DE MODĂ: Hadasa, Emoke, Hadur sau Melian, cu astfel de nume sunt botezați mai nou copiii prin Maramureș

 Prenumele de Maria sau Ioan sunt tot mai rare la copiii veniți pe lume în satele din Maramureș. Acum la modă sunt numele de import, iar părinții parcă vor să concureze în creativitate atunci când își botează copii. 

Transmiterea prenumelui din generație în generație nu se mai practică nici la sate. Inspirați din filme sau prin asocierea unor cuvinte, părinții din ziua de azi își doresc să dea un nume unic copiilor lor.
”Mai demult spița de neam juca un rol esențial în mentalitatea tradițională. Totul se învârtea în cadrul spiței de neam și atunci se dădeau numele tatălui, al bunicului, al mamei și erau nume tradiționale și se credea că este foarte bine să se dea numele sfântului din ziua în care s-a născut copilul. De exemplu dacă te nășteai de Anul Nou te boteza Vasile, și de regulă se dădeau nume vechi de sfinți pentru că aceștia erau considerați niște protectori ai familiei”, a explicat etnologul  Pamfil Bilțiu.
Etnologii spun că aceste schimbări de prenume vor avea și consecințe pe termen lung. Nu doar că se va pierde tradiția din această zonă în ceea ce privește prenumele, dar unii copii vor întâmpina probeme și când va trebui să li se rostească numele.
”Acum destul de puțin se mai păstrează numele tradiționale pentru că a început să invadeze moda citadină și moda occidentală, pentru că noi importăm din Occident ce nu trebuie să importăm și atunci se dau nume ca Bardaian și tot felul de nume străine care nu au nicio legătură cu tradiția românească. Am fost odată la starea civilă și îi lua la rost ofițerul stării civile pe părinți cum o să îi caute pe Bardaian sau Carmencita la școală sau la facultate, sunt tot felul de nume din filme”, a adăugat etnologul.
Conform datelor de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Maramureș, în anul 2016 câteva fete au fost botezate cu numele de Hadasa, Fatima, Emoke sau Saveria iar câțiva băieți au fost înregistrați cu prenume precum Elod, Hadur, Meko sau Melian. Mai sunt însă și părinți mai conservatori atunci când vine vorba de nume. Aceștia au dorit ca pruncii lor să poarte numele de Maria, Ioana, Vasile sau Alexandru.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.