Alte 310 cazuri de Covid-19 în Maramureș înregistrate în ultimele 24 de ore, 28 de localități în zona roșie

Rata de incidență pentru județul Maramureș a urcat la 3,25 la 1000 de locuitori înregistrate în ultimele 14 zile. Sunt 28 de localități din județ în zona roșie, în fruntea listei se află localitatea Bicaz cu 8,41 la 1000 de locuitori, urmată de Băița de Sub Codru cu 8,10 și Groși cu 7,07. Baia Mare este tot în zona roșie cu 4,69 iar Sighetu Marmației în zona galbenă cu 2,12.

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere sunt centralizate următoarele informații cu privire la situația epidemiologică:
🔹34179 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
🔹310 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
🔹4430 pacienți vindecați și externați din spital;
🔹72 pacienți internați în spital;
🔹6 pacienți internați la ATI, trei pacienți sunt intubați;
🔹10976 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
🔹1631 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
🔹105109 teste efectuate până în prezent;
🔹1615 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
🔳1611 persoane decedate de la începutul pandemiei.

S-au verificat pentru respectarea măsurilor stabilite în această perioadă peste 50 de agenți economici.Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 208 teste RT-PCR și 1079 teste rapide/antigen. Detalii referitoare la rata de incidență se pot vizualiza aici: https://mm.prefectura.mai.gov.ro/…/Incidenta15ianuarieC…

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.