ALCOOLUL ŞI CĂPRIOARA: Un poliţist a provocat un accident

ALCOOLUL ŞI CĂPRIOARA: Un poliţist a provocat un accident

Un poliţist din Iaşi a provocat un accident rutier, sâmbătă, în timp ce se afla în patrulare şi a încercat să evite o căprioară, în localitatea Cormana. În urma anchetei s-a stabilit că poliţistul era băut şi i-a fost întocmit dosar penal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi, Anca Vîjiac, a declarat că agentul-şef principal de la Postul de Poliţie Comarna a fost prins băut la volan, după ce a provocat un accident rutier.
"În cursul zilei de sâmbătă, agentul-şef principal din cadrul Postului de Poliţie Comarna se afla în patrulare în localitate, alături de un jandarm, iar, în momentul în care a observat o căprioară, a încercat să o evite, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac. În urma impactului, atât poliţistul, cât şi jandarmul au suferit diverse leziuni uşoare, fiind transportaţi la spital. La controlul cu etilotestul a reieşit că poliţistul avea o alcoolemie de 0,19 mg alcool pur în aerul expirat", a spus Vîjiac.
Potrivit acesteia, poliţistului i s-a întocmit dosar penal, iar conducerea IPJ Iaşi a dispus începerea cercetării disciplinare în cazul lui.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.