Istoria Aeroportului Baia Mare a început în anul 1929, când pe un teren situat în apropiere de Baia Mare, mai exact în comuna Recea, a aterizat pentru prima dată o aeronavă aparținând Flotei de Aviație de Gardă Someșeni-Cluj. La bordul acesteia se afla Regina Maria a României. Acest teren a devenit locul unde s-a construit și inaugurat Aeroportul Baia Mare, la data de 19 august 1951. Aeroportul avea o pistă neasfaltată de 1.000 m lungime și 300 m lățime, un hangar și o clădire mică care servea ca aerogară și centru de control al navigației aeriene. Pista avea direcția de decolare-aterizare 70°250°. Aici s-a organizat și prima cursă de transport pasageri cu un avion LI2. Aeroportul, care era mai degrabă un teren cu iarbă, se afla la Recea şi toamnna se închidea, pentru că nu putea fi folosit în sezonul rece din cauza apei, care băltea. Pe vechiul aeroport Recea, în 17 august 1977, au început lucrările la construcția Turnul de parașutism din Baia Mare, făcând astfel ca Baia Mare să fie al cincilea oraș din țară care a dispus de un asemenea obiectiv al sporturilor aplicative.
Aeroportul Baia Mare a funcționat lângă Recea până în 1964, când s-a decis construirea unui nou aeroport, la 10 km de Baia Mare și la 500 m sud de comuna Tăuții Măgherăuș. Aici s-a realizat o pistă asfaltată de 1.400 m lungime și 30 m lățime, orientată pe direcția 96°-276°. Începând cu anul 1966, aeronavele de mărime mică și medie au operat pe această pistă. Între noiembrie 1977 și iunie 1979, pista a fost prelungită până la 1.800 m lungime, clădirea aerogării a fost modernizată, iar instalațiile de balizaj și iluminat au fost reconfigurate și extinse.
La data de 3 decembrie 2003, Aeroportul Baia Mare a primit primul zbor regulat în regim internațional (neprogramat), operat de o aeronavă TAROM de tip ATR-42, care a fost redirecționată la Baia Mare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile la Cluj Napoca. La data de 1 august 2007, Aeroportul Baia Mare a fost declarat aeroport deschis traficului internațional, iar la data de 23 aprilie 2008 s-a efectuat primul zbor internațional regulat programat pe ruta Viena – Baia Mare/ Baia Mare – Viena cu o aeronavă aparținând Austrian Airlines, de tip Bombardier Regional Jet CRJ-200.
Pe 6 noiembrie 2015, operarea zborurilor regulate a fost suspendată, iar pe 21 decembrie 2015 aeroportul a fost închis pentru modernizare și extindere. Suma alocată inițial pentru aceste lucrări a fost de 9 milioane lei. Noile caracteristici ale aeroportului sunt: o pistă cu lungimea de 2.150 m și lățimea de 45 m, o platformă de îmbarcare-debarcare și căi de rulare extinse, suprafețe speciale ale pistei corectate, sisteme de aterizare ILS și luminile aeronautice reconfigurate și extinse. În anul 2017, numele Aeroportului Baia Mare a fost schimbat în Aeroportul Internațional Maramureș.
Numărul de pasageri fiind din ce în ce mai mare și dorința de a mai aduce noi proiecte de modernizare, Aeroportul Internațional Maramureș (AIMM) a depus o cerere de finanțare, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru construirea unui nou terminal de pasageri, care va asigura deservirea unui volum de 450 pasageri/oră.
Aeroportul Internațional Maramureș este un exemplu de dezvoltare și progres, care a pornit de la o aterizare istorică în comuna Recea și a ajuns să ofere servicii de calitate și siguranță pentru pasagerii din întreaga regiune.

Lasa un raspuns