În clasa a XI-a I de la Colegiul Naţional Dragoş Vodă unde învăţa Gabriela am găsi azi o atmosferă înmărmurită. Feţe triste, plânse, cu regrete amare în priviri. Gabriela stătea în prima bancă, acolo unde colegii au aprins o lumânare de rămas bun.
"Vom merge organizat, foarte mulţi elevi la înmormântare. A fost ceva tragic, oribil Când am aflat nu ne-a venit să credem. A fost cea mai ok colegă din clasă, Ştia întotdeuna să aducă zâmbetul pe buze colegilor când aveam probleme. Va rămâne veşnicvie în sufletul nostru", spune despre Gabriela, măriuca Ofrim, o colegă de clasă.
Gabriela va fi condusă pe ultimul drum marţi, de familie şi prieteni şi colegi.
Despre cei doi tineri care au ajuns în stare gravă la spital în urma accidentului în care şi-a pierdut viaţa Gabriela, directorul medical al Spitalului Județean Baia Mare, dr. Vasile Pop, a declarat pentru maramedia.ro:
“Sunt doi băieți, unul de 30 de ani care are o contuzie cerebrală gravă, este în stare de comă, cu contuzie pulomară și încă un tânăr de 20 de ani care este cu politraumatism. A venit cu fractură de bazin, cu fractură de femur drept, contuzie pulmonară și contuzie cerebrală. Starea lui este bună. A fost în șoc traumatic, a primit sânge, tratament corespunzător și starea lui este chiar bună”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean Baia Mare, dr. Vasile Pop

Lasa un raspuns