VIDEO | Accident grav în Repedea. Intervine elicopterul SMURD

Salvamontiștii maramureșeni au fost solicitați să intervină ieri la un accident grav produs în zona Poienile de sub Munte – Repedea. A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD după ce o femeie a fost călcată de o mașină de teren.

Prin apelul la 112 s-a anunțat că o femeie în vârstă de aproximativ 40 ani care se afla la strâns fânul a fost călcată de o masina 4×4 suferind multiple traumatisme la nivelul coloanei și bazinului.

Echipa de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureș s-a deplasat de urgență la locul accidentului iar în sprijin a  fost solicitat elicopterul SMURD de la Jibou. Persoana accidentată a fost stabilizată de echipajul de pe ambulanță sosit la fața locului, ulterior fiind preluată de echipajul SMURD Jibou și transportata la Unitatea Medicală.

Tot aseară salvamontișii maramureșeni au intervenit  în zona Piatra Virgină, Usturoiu. Un grup de 7 copii cu vârste cuprinse între 13-15 ani aflați în drumeție, necunoscand foarte bine zona, s-au rătăcit solicitând ajutor printr-un apel efectuat la 112. La locația transmisă pe WhatsApp de unul dintre copii s-a deplasat echipajul de prim răspuns al SPJ Salvamont Maramureș. Această i-a găsit pe copii teferi fără probleme medicale și i-a coborât în deplină siguranță până în zona lacului din parcul Regina Maria.

Salvamontiștii îi sfătuiesc pe copiii care se deplasează în drumeții și nu cunosc zona pe care vor să o abordeze să fie întotdeauna însoțiti de un adult.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.