La trei ani și jumătate de la ultimul meci oficial disputat în Divizia A, Academia de Handbal Minaur a fost înscrisă din nou în al doilea eșalon valoric la nivel de seniori. În cazul în care nu vor apărea surprize neprevăzute, în perioada 20-22 noiembrie, la Cluj-Napoca, Turda și Mihai Viteazu, se vor disputa primele trei etape ale Diviziei A, singurele planificate în 2020.
26 mai 2017 este data ultimului meci disputat de Academia de Handbal Minaur în al doilea eșalon valoric al handbalului masculin la nivel de seniori. A fost atunci un egal pe teren propriu (34-34) în fața Politehnicii Timișoara, rezultat ce clasa sportivii băimăreni la finalul sezonului 2016/2017 pe locul al optulea. Au urmat două sezoane în care juniorii I au jucat pentru echipa secundă a CS Minaur și unul de pauză.
”Am fost într-un fel sau altul, mai mult decât mulțumiți de rezultatele acestui proiect, o echipă înscrisă în divizia A în anii precedenți. drept dovadă jucătorii cu care ne mândrim, cei care ne reprezintă și în ziua de astăzi în loturile naționale, în multe echipe de ligă națională, iar în acest moment, din cazua virusului, campionatele de juniori sunt sistate pe o perioadă nedeterminată, nevoiți fiind să avem activitate am decis din nou să înscriem o echipă în Divizia A, chiar dacă vom folosi doar juniorii I și juniori II, putând să le oferim copiilor competiții, antrenamente, și handbalul care ne este drag tuturor”, spune Vasile Viman, președinte Academia de Handbal Minaur Baia Mare.
: Sportivii de la Academie Minaur Baia Mare vor continua competițiile în acest sezon, chiar dacă există restricții, fiind o echipă cu toți jucătorii legitimați.
”Încercăm să ne adaptăm din mers, ne bucurăm de startul sezonului de săptămâna viitoare, care va debuta cu un prim turneu la Turda, unde vom avea meciuri împotriva echipelor din Oradea, Turda și Timișoara. Sistemul competițional va fi identic cu el de la Liga Națională, cu turnee de sală. Realizate pe un teren neutru, fiecare echipă merge pe repectarea protocolului național medical. Legea ne permite având în vedere că suntem echipă cu competiții oficiale, să putem practica antrenamentele, toți sportivii noștri fiind legitimați”, precizează Vasile Viman.
În acest sezon, cele 24 de echipe au fost împărțite în trei serii a câte 8 echipe, acestea fiind repartizate pe criterii geografice. Academia de Handbal Minaur a fost repartizată în Seria C alături de CSM Sighișoara, CNOPJ Timișoara, CSM Oradea, AHC Potaissa Turda II, ACS Szejke Odorheiu Secuiesc, Politehnica Timișoara II și Universitatea Cluj.
În acest prim turneu, Academia de Handbal Minaur va juca în Sala „Gheorghe Barițiu” împotriva echipelor CNOPJ Timișoara (vineri, 20 noiembrie – ora 9.30), CSM Oradea (sâmbătă, 21 noiembrie – ora 13.55), respectiv AHC Potaissa Turda II (duminică, 22 noiembrie – ora 17.30). Seria A va juca la Mihai Viteazu, în timp ce Seria B va juca în Sala „Horia Demian” din Cluj-Napoca.
Staff-ul echipei de Divizia A va fi compus din Florin Mironescu și Claudiu Clonovszki, iar lotul echipei va fi format din juniorii I și II.
Lasa un raspuns