ABUZ ÎN SERVICIU: Ce averi au şefii din Ministerul Finanţelor şi ANAF anchetaţi în dosarul Murfatlar

ABUZ ÎN SERVICIU: Ce averi au şefii din Ministerul Finanţelor şi ANAF anchetaţi în dosarul Murfatlar

Trei şefi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi din Ministerul Finanţelor Publice au fost reţinuţi şi apoi arestaţi la domiciliu în dosarul Murfatlar, iar alţi cinci sunt cercetaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Iată care sunt averile acestora.

Mai mulţi directori din Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF sunt acuzaţi, în dosarul Murfatlar, de abuz în serviciu, pentru că au sprijinit firme care produc şi comercializează băuturi alcoolice ce au produs un prejudiciu de 600 de milioane de de lei prin neplata unor taxe, returnări de TVA şi emiterea de facturi false.   Astfel, cinci directori din ANAF şi din Ministerul Finanţelor sunt cercetaţi sub control judiciar pentru 60 de zile şi procurorii le-au impus mai multe interdicţii.   Mariana Vizoli, secretar de stat până vineri, când şi-a dat demisia, şi fost director al Direcţiei legislaţie din Ministerul Finanaţelor Publice, a trecut în declaraţia de avere un teren în Breaza, două apartamente în Bucureşti şi o casă de vacanţă la Breaza, judeţul Prahova. Are 140.000 de lei în conturi bancare şi a încasat în anul fiscal anterior un salariu anual de 103.000 de lei, alţi 12.000 de lei de la Camera Consultanţilor Fiscali şi 10.000 de lei din activităţi didactice, potrivit News.ro.
Citeste mai mult: adev.ro/offy8m
 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.