Poliţiştii Biroului Ordine Publică Mediul Rural din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei au efectuat o acţiune preventivă ieri, 3 mai, între orele 07,00-21,00. Efectivele de poliţie au avut ca obiectiv în special abateri de la regimul circulaţiei. Astfel, pe DN 18 – Rona de Sus, Vadu Izei-Mara şi pe DN 19- Săpânţa-Remeţi, drumurile comunale şi forestiere din zonă, s-au constatat în total 22 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere, în valoare totală de peste 4.200 lei, din care: 15 la viteză, 2 la centură şi 4 la conducătorii de mopede.
De menţionat aici şi alte activităţi pe linie rutieră. În total, în cursul zilei de ieri, au fost constatate cinci infracţiuni la Codul Rutier, dintre care trei la Baia Mare, şi câte una la Copalnic Mănăştur şi Giuleşti. Trei dintre conducătorii auto circulau fără permis de conducere sau cu acesta suspendat iar alţi doi se aflau la volanul unor autoturisme care nu erau înmatriculate. Astfel, la nivel de judeţ, specialiştii de la rutieră au înregistrat încă cinci dosare penale.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
22 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere acordate într-o zi

Lasa un raspuns