VIDEO | 200.000 de lei pentru premierea ”elevilor de aur” ai Maramureșului

Aleșii județeni au aprobat, la ședința extraordinară din această lună, stimulente financiare pentru elevii care au obținut distincții, medalii și premii speciale la olimpiadele și concursurile școlare județene, precum și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora.

Deoarece unitățile de învățământ și inspectoratele școlare nu au fonduri suficiente pentru a premia elevii, s-a creat cadrul legal prin care consiliile județene se pot implica direct în finanțarea premiilor acordate de unitățile de învățământ și inspectoratele școlare.
Olimpiadele și concursurile județene pentru care se acordă stimulente financiare se propun de către Inspectoratul Județean Maramureș, care înștiințează unitățile școlare cu privire la perioada depunerii dosarelor. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș centralizează informațiile primite de la unitățile de învățământ și stabilește importanța și relevanța olimpiadelor și concursurilor școlare județene pe discipline, după care propune cuantumurile stimulentelor financiare. Stimulentele financiare acordate cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea elevilor au aceeași valoare ca stimulentele acordate acestora, iar în situația în care un elev/ cadru didactic a obținut premii la mai multe concursuri se va acorda un singur stimulent, cel cu valoarea cea mai mare.

”Am hotărât, la ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, să creștem seminificativ premiile financiare alocate elevilor olimpici maramureșeni, respectiv față de anul 2018, suma este aproape dublă. 200.000 de lei vor fi alocați de către Consiliul Județean în 2019 pentru premierea performanței elevilor olimpici și a profesorilor. (…) Elevii performanți ai Maramureșului merită mult mai mult și va fi o bucurie să îi recompensăm, și în acest an, pe cei care și-au dovedit performanța în educație și au excelat prin rezultatele lor, fiind o mândrie pentru acest județ” a precizat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.