În perioada 19 noiembrie – 7 ianuarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Maramureş au desfăşurat acţiunea ”Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoane fizice şi juridice. S-au constatat 12 infracțiuni și 167 de kilograme de pocnitori au fost confiscate.
Poliţiştii au verificat toate persoanele juridice din judeţ autorizate să deruleze operaţiuni cu articole pirotehnice şi au efectuat controale în centre comerciale şi în zona pieţelor şi târgurilor. O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat mai multe activități de informare în școlile din judeţ.
Din noiembrie până în ianuarie în judeţul Maramureş s-au desfăşurat 26 de acţiuni de control. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat 12 infracţiuni de efectuare fără drept a unor operaţiuni cu articole pirotehnice. Totodată, poliţiştii au confiscat 167 kg de articole pirotehnice.
În acest sezon au fost sesizate poliţiei nouă cazuri de rănire uşoară ca urmare a efectuării fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice. Cele nouă persoane, cu vârste cuprinse între 10 şi 45 de ani, au fost transportate la spital.
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, poliţiştii atrag încă o dată atenţia asupra pericolului folosirii de materiale pirotehnice.
Lasa un raspuns