Ziua Drapelului Național a fost marcată printr-o amplă manifestare pe platoul din fața Prefecturii Maramureș, duminică 26 iunie.
”Acum 174 de ani, în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul roșu-galben-albastru a devenit unul dintre principalele simboluri identitare ale poporului nostru.
Astăzi, când celebrăm Ziua Drapelului Național, mă înclin cu respect și mândrie în fața tricolorului, sub a căror falduri au avut loc cele mai importante evenimente din istoria neamului românesc.
”Simbol al națiunii, Drapelul tricolor este parte a identităţii noastre și martor al luptei pentru independență, unitate și libertate.Astăzi , sărbătorim Drapelul Național și ne gândim cu recunoștință la sacrificiile înaintașilor noștri, care au luptat sub tricolor pentru ca noi astăzi să trăim intr-o țară liberă, în care valorile democratice sunt respectate și prețuite.Avem datoria de a ne respecta trecutul și de a crește generațiile viitoare în spiritul valorilor pentru care au luptat înaintașii noștri sub culorile tricolorului.La mulți ani Drapelului Național ! La mulți ani, România !” – a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș.
Lasa un raspuns