Zeci de copii și tineri din sistemul de protecție specială au participat la super aventura cu obstacole Lupul Daco Spartan

Zeci de copii și tineri din sistemul de protecție specială au participat, pentru al doilea an consecutiv, la super aventura cu obstacole Lupul Daco Spartan – Curse Necompetiționale cu Obstacole Tradiționale pentru copii și adulți de toate vârstele și condițiile fizice.

 La sfârșitul săptămânii trecute, copii și tineri de la casele de tip familial aparținând Complexului de Servicii nr. 2 Baia Mare, dar și tineri cu dizabilități din locuințele maxim protejate Castanilor, Țibleșului și 13 Decembrie, din cadrul DGASPC Maramureș, au fost prezenți la Căsuța din Grădina Breb, un loc plin de magie, liniște și frumusețe.  Aici s-a desfășurat a doua ediție a celui mai inedit și spectaculos eveniment de curse de alergare și jogging cu obstacole organizat de Asociația Energia Mișcării și familia Daco Spartanii.

Scopul principal al evenimentului este de a sprijini, încuraja și motiva cât mai mulți oameni să se bucure de beneficiile activităților fizice în natură.

Pentru că au reușit să treacă de linia de sosire și să termine cursa cu obstacole tradiționale, toți participanții au fost recompensați cu medalii, diplome de merit și tricouri de super eroi.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.