ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești bune pentru organizațiile nonprofit și cultele religioase

Zahoránszki Brigitta, deputat UDMR Maramureș a votat, azi 13 mai în Parlament o modificare importantă, prin care proiectele nerambursabile finanțate din fonduri publice, pe baza legii 350/2005, vor putea beneficia, de acum înainte, de sprijin cu caracter multianual, nu doar pentru un singur an. Conform propunerii legislative, contractele de finanțare vor putea fi încheiate pentru o perioadă de până la 4 ani.

Această lege le oferă organizațiilor posibilitatea de a-și planifica din timp programele și evenimentele pentru tot parcursul anului – fie că vorbim despre activități culturale, programe dedicate tinerilor, evenimente sportive.

Această măsură reprezintă un sprijin important pentru organizațiile nonprofit și culte religioase, deoarece predictibilitatea este esențială și în acest domeniu. Astfel, acestea nu vor mai fi nevoite să își desfășoare activitatea în incertitudine la începutul fiecărui an sau să aștepte adoptarea întârziată a bugetului de stat pentru a-și putea planifica și organiza proiectele.
Totodată, proiectul de lege va simplifica și procedurile administrative, întrucât pentru proiectele multianuale nu va mai fi necesară depunerea unei noi cereri de finanțare în fiecare an. În același timp, transparența va fi menținută, deoarece finanțările vor rămâne condiționate de prezentarea rapoartelor financiare anuale”, a declarat Zahoránszki Brigitta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.