Municipiul Sighetu Marmației pregătește o serie de evenimente pentru perioada 14-17 mai 2026, cu prilejul celebrării a 700 de ani de atestare documentară a orașului.
Programul manifestărilor va debuta joi, 14 mai, cu Ședința Festivă a Consiliului Local, care va avea loc începând cu ora 12:00 la Curtea Veche, fostul sediu al Prefecturii Comitatului Maramureș. Ziua de joi se va încheia cu un concert extraordinar al Operei Naționale București, care va avea loc în aer liber, pe scena amplasată în fața Centrului Cultural-Pastoral „Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul”.
Vineri, 15 mai, începând cu ora 10:00, va fi săvârșit un Te Deum la Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul”, care va avea loc în deschiderea Simpozionului „Sighetu Marmației – 700 de ani de atestare documentară”, eveniment la care sunt invitate personalități culturale importante.
Tot vineri sunteți invitați la vernisajul expoziției „Comori din Epoca Bronzului -Tezaurul de la Sarasău”, una dintre cele mai frumoase comori ale Europei preistorice. Seara este dedicată folclorului autentic, de calitate, alături de Ansamblul Folcloric National Transilvania și invitați de seamă.
Seria evenimentelor va continua în zilele de 16-17 mai cu Festivalul Medieval, conform programului atașat.

Lasa un raspuns